Am pornit la drum cu prea multe vise,si m-am lovit mereu numai de porti inchise,am incercat sa vad prin ochii altora dar m-am vazut pierdut asa ca am rupt contactul cu realul de fiecare data cand am golit paharul,dar as fi vrut sa-l sparg fiindca ma simteam naufragiat in larg insa speram ca intr-un final un val ma va duce la mal,dar ca dupa un cosmar m-am trezit pierdut obosit pe o insula pustie parca destinata mie ca sa-mi fie rau iar prin intuneric am ales sa urmez mereu destinul meu,am vrut ca Prometeu sa fur focul ce arde,ramanand fara lumina...intrebator in noapte,dar vedeam departe zorii unei zi care va alunga multele stafii ce se intruchipeaza cand mintea nu imi e treaza intre extaz si agonie in prag de nebunie......GANDURI PRINTRE RANDURI,multe porti inchise,pleoapele deschise,maluri cu greu atinse si o intrebare ''oare eu ma voi trezi in fiecare zori de zi avand aceeasi stare?'' Inca ma rog sa fiu lasat in pace,in vreme de razboi purtand clipele vietii spre lumea de apoi si precum o trestie vreau sa ma indoi dupa orice vijelie,apoi cuvantu ce adie sa ma ridic mereu plin de bucurie sa vad sperante ce invie suflete moarte,sa nu mai vad atatea soarte trase la sorti pt copii nascuti dintr-o data morti,sa nu mai fie atatea porti mereu inchise,spre vise interzise,neatinse vreodata,sa nu mai trebuiasca sa platim cate o rata pt fericirea cumparata,sa nu mai fie uitata orice fapta buna in timp ce greselile intotdeauna rasuna mult mai tare,sa nu mai fie atata nepasare in timp ce spiritul nostru e in continuare in continua degradare......GANDURI PRINTRE RANDURI,vise interzise,soarte imprecise,dorinte ucise si o intrebare ''oare cat va mai dura pana cand va inceta aceasta degradare?'' Uneori ma pierd si nu pot sa cred ca nu ma regasesc atunci cand privesc imaginea din oglinda care imi pare o incinta pt locuitorul aflat in interiorul sau...adica yo in incercare de evadare din captivitatea lumii exterioare,singura scapare fiind pe culmile interioare ale vietii,dar in pericol de a cadea in prapastia singuratatii,si asta ma doare,intre 4 poli eu sunt al 5 lea numit ''debusolare'' intrebandu-ma mereu ''de ce razele solare nu topesc definitiv peisajele polare,dar in continuare instinctul de conservare ma mentine la hotare si incep sa inteleg valoarea vietii cand ma privesc in ochi si-n ei vad portile cetatii care reprezinta oglindirea in oglinda a oglinzii sufletesti......GANDURI PRINTRE RANDURI,imagini ciudate,raspunsuri cautate,crize de identitate si o intrebare ''oare cat timp va mai fi pana cand se vor topi peisajele polare?''
English
hi5 Coins
